Comentariul critic românesc (ex. George Călinescu, Ion Biberi) a remarcat afinitatea dintre vitalismul lui Whitman și tradiția populară românească — ambele vorbesc despre o existență în care omul, pământul și cerul sunt nedespărțite. Cântec despre mine nu este doar un poem, ci o experiență de lectură . Whitman nu scrie pentru a fi înțeles doar cu mintea, ci pentru a fi simțit cu întreaga ființă. Este un text care ne invită să îmbrățișăm contradicțiile, să spunem „da” vieții și să ne regăsim pe noi înșine în fiecare frunză de iarbă.
Pentru elevul sau studentul român care scrie un comentariu literar la această operă, cheia de interpretare rămâne aceasta: „Nu voi mai spune nimic despre ceruri — ele sunt ale tuturor.” – acest vers sumează, poate, cel mai bine mesajul esențial: poezia adevărată coboară divinitatea în fiecare clipă pământească, în fiecare frunză de iarbă și în fiecare ființă umană.
Titlul original — Song of Myself — este o declarație de independență poetică. „Mine” nu se referă doar la Walt Whitman, ci la un Sine arhetipal. În română, „cântec” sugerează o structură muzicală, fluidă, aproape ritualică. Acesta este un poem care se adresează ritmurilor vieții, nu rațiunii reci. Unul dintre cele mai revoluționare aspecte ale poemului este utilizarea versului liber ( vers liber ). Whitman renunță la rima fixă și la metrul clasic, adoptând un ritm inspirat din Biblie (paralelismul ebraic) și din vorbirea colocvială americană. Versurile sale sunt lungi, asemănătoare unor valuri, adesea numite „versuri biblice” sau „respirații lungi”.
